seara pentru spirit, cu muzică, MAC-prieteni şi discuţii despre plete…

eram acasă şi “vorbeam” cu o prietenă cu care nu mai vorbisem de mult. la sfârşitul discuţiei îmi spune în grabă că la palatul copiilor, de la 6, avea să vorbească Vladimir Pustan. un pic mai târziu îmi aminteşte un prieten că i-am promis o întâlnire. atunci mă gândesc să împuşc 2 iepuri adică să merg la întâlnirea cu el şi să-i propun să vină cu mine la Pustan, ceea ce şi fac.

recviem întrebător…

.

tocmai am aflat că un prieten de-al unui prieten a murit azi într-un accident de maşină, asta la 6 zile după cel prin care a trecut fratele meu şi în urma căruia el a scăpat teafăr iar cumnata mea s-a ales cu o vertebră ruptă… sigur, au fost un pic diferite condiţiile, ca de exemplu vitezele pe care le aveau “bolizii” din accidentele în discuţie la momentul impactului: maşina condusă de prietenul prietenului ~ 265 km/h, cea pe care fratele meu o conducea ~ 90 km/h…

song on friendship (thank you)

.

God uses sun to chase obscure shades,

dew to moisten barren hearts,

rocks to toughen shaky paths,

flames to light extinguished candles…

.

he uses music to gladden sorrow souls,

angels to befriend lonely hearts,

tokens to restore memories,

chisels to whittle precious jewels…

.

but sometimes God, in our life,

fulfills any of them

using true friends, so I thank you

for always being near!

.

pagină nouă, toc vechi…

nu s-au împlinit 2 luni de când n-am dat pe-aici tocmai ca să nu pară prea mult (raţionamentul ăla gen “doar 199.99 RON”).

I was just goin’ to say, pardon me, write, that lately I descopăr din ce în ce mai mult fiara din mine. rage (şi se manifestă în n alte moduri) aşa, ca nesimţita, exact când zic că o stăpânesc mai bine… şi dacă asta n-ar fi produs în cei din jurul meu răni mai mult sau mai puţin adânci nu mi-ar fi păsat aşa de tare…

sfârşit…

deci nu se mai poate, simt că sunt prea ignorant. vin în inboxul meu tone de newslettere despre biserica prigonită pe care de la o vreme le cam ignor. e drept, nu mă opreşte nimic să le citesc, dar simt că e prea puţin, vreau să fac mai mult…

drept care o să încep din nou să postez în româneşte articole despre biserica prigonită, dar asta nu înainte de a declara întrucâtva oficial că dualitatea blogului meu ia sfârşit. pe bune. adică de ce să amestec două conţinuturi într-unu’? deschid un blog nou şi postez acolo tot ce reuşesc în legătură cu biserica persecutată. mi-aş dori ca la respectivul blog să contribuie cel puţin încă doi-trei.

prin blogul de faţă mi-am dorit să aduc mai aproape de cititori ştirile despre biserica prigonită. deşi la început adoptasem ideea “traducere – publicare”, cu acordul surselor, mi-am spus la un moment dat, împins de o oarecare oboseală+comoditate, că şi simpla postare a aticolelor în engleză ar contribui la răspândirea ştirilor de acest gen.

îmi dau seama însă că dacă un vorbitor de limbă engleză vrea să afle ceva de felul ăsta are o duzină-ntreagă de websiteuri de profil la-ndemână, spre deosebire de un vorbitor de limbă română care nu ştie neapărat şi engleză. internetul românesc are un deficit semnificativ de aşa ceva, ceea ce nu mă surprinde…

aşadar, let there be persecutie.wordpress.com. anyone? :)

16 creştini chinezi puşi în libertate

potrivit ChinaAid, 18 creştini chinezi au fost închişi pe data de 30 aprilie în urma unui raid al securiştilor chinezi în casa în care cei 18 erau strânşi pentru un timp de închinare. dintre cei 18, doi au fost eliberaţi în aceeaşi zi însă celorlalţi 16 li s-a cerut să plătească suma de 150$ de fiecare pentru a-şi recăpăta libertatea.

slavă Domnului pentru felul în care a lucrat pentru eliberarea lor miraculoasă, “gratuită” şi necondiţionată care a avut loc pe data de 9 mai.

citiţi restul articolului aici.

(alte) realităţi despre Obama

am citit azi un articol de-al lui Adi Sârbu care mi-a adus aminte de unul mai vechi pe aceeaşi temă. prima oară când am citit lucrurile din articolul mai vechi am fost şocat şi m-am simţit ca un adormit care tocmai a primit o palmă. din articolul la care conduce al doilea link:

“Sunt creştin. Sunt înrădăcinat în tradiţia creştină. Cred că sunt multe căi care conduc către acelaşi loc şi că există o credinţă într-o putere deasupra altora, o credinţă că noi suntem conectaţi ca şi oameni.”

un mesaj eco

o mare realizare am realizat astăzi – am reuşit să duc la reciclat un total de vreo 10 kilograme de plastic, hârtie şi sticlă – yay! m-am bucurat enorm când cele trei tomberoane ecologice, verde, albastru şi galben, au fost plasate suficient de aproape de mine ca să mă motiveze să le hrănesc din când în când  :d

haideţi să reciclăm care putem, cât putem, pentru un viitor un pic mai puţin negru pe pământu’ ăsta…

tomberoane ecologice de care sunt şi în iancului

tăcere (în continuare) apăsătoare asupra dispariţiei lui Gao Zhisheng

în cazul în care Gao Zhisheng* încă trăieşte, este în continuare ţinut închis de către autorităţile chineze care neagă implicarea în dispariţia sa.

citiţi aici un articol din new york times despre situaţia familiei Zhisheng. rugaţi-vă pentru ea şi pentru Gao!

____

* avocat creştin pentru drepturile omului. am mai scris despre el aici şi aici.

un alt fel de înşelăciune – Coreea de Nord

m-am uitat azi la trei documentare despre Coreea de Nord. e de necrezut 1) ceea ce se întâmplă acolo şi 2) faptul că încă se întâmplă aşa ceva în lumea noastră. îmi amintesc însă de realitatea spirituală şi de lupta permanentă dintre Împărăţia Cerurilor şi cea a întunericului şi realizez că lucrurile care se petrec sub cel mai opac şi represiv regim din lume nu sunt decât variante  monotone ale aceleiaşi vechi tactici pe care cel rău o are la îndemână şi pe care o foloseşte pentru a nimici creaţia lui Dumnezeu – minciuna…

poţi să ajuţi Coreea de Nord ajutând creştinii de acolo – nord coreenii au nevoie mai mult ca oricând de Viaţă şi despre aceasta pot auzi de la cei ce deja o au. roagă-te pentru biserica nord coreeană! află mai multe despre ea şi despre Coreea de Nord în general vizitând http://northkoreanchristians.com/ şi/sau vizionând documentarele de mai jos (găsite pe acelaşi site):

pastor uzbec, condamnat la 4 ani de muncă forţată

potrivit International Christian Concern, în data de 21 ianuarie 2007, pastorul Dmitry Shestakov a fost arestat în cadrul unei razii a poliţiei la adresa bisericii evanghelice din Andijan, Uzbekistan, pe care o păstorea. comitetul ministerului cultelor din Uzbekistan afirmă că Shestakov nu are autorizaţie să conducă nici una din din organizaţiile oficial recunoscute în Uzbekistan şi îl consideră a fi un “impostor” care încurajează prozelitismul. Shestakov îşi ispăşeşte încă cei patru ani de muncă forţată la care a fost condamnat.

creştinii din Sri Lanka au nevoie de ajutor!

International Cristian Concern a anunţat ieri că organizaţii cheie care luptă pentru libertatea religioasă în ţări din întreaga lume şi-au afirmat cu tărie poziţia faţă de războiul civil din Sri Lanka şi au lansat o campanie globală care cheamă la rugăciune specifică pentru ţara aceasta.

57 de zile de la dispariţia lui Gao

potrivit china-aid.org, guvernul chinez continuă să păstreze o tăcere asurzitoare privind răpirea avocatului creştin Gao Zhisheng.  au trecut deja 57 de zile de când acesta a dispărut. când un reporter mai curajos l-a întrebat pe purtătorul de cuvând al ministrului de externe despre Gao,  “oficialul a pălit şi a fost vizibil tulburat”, conform unui jurnalist martor.

Gao Zhisheng

Gao Zhisheng este un avocat creştin chinez, căsătorit şi tată a doi copii. în ultima perioadă a fost răpit, arestat,  închis şi torturat sistematic de autorităţile chineze pentru că a apărat creştini persecutaţi cerând în mod repetat în faţa judecătorilor să li se facă dreptate. torturile pe care Gao le-a îndurat în 2007 sunt de neimaginat. din 4 februarie anul curent Gao a dispărut din nou, ultima oară fiind zărit alături de o duzină de poliţişti.

poţi schimba situaţia sa cu o semnătură la  www.freegao.com, unde poţi să şi afli mai multe detalii despre Gao şi familia sa. nu uita însă că rugăciunea perseverentă rămâne cel mai bun ajutor!

richard wurmbrand 100

am avut ocazia să fiu şi eu prezent la centenarul Richard Wurmbrand din Bucureşti (care a avut loc ieri la ora 18:00 la Ateneul Român). ştiam câte ceva despre viaţa dânsului însă aproape tot ce am auzit acolo a fost nou pentru mine. evenimentul m-a schimbat sau mai bine spus  m-a “trezit”. am conştientizat că ceea ce i s-a întâmplat lui Richard Wurmbrand în cei 24 de ani de suferinţă sub regimul comunist din România se mai întâmplă încă astăzi şi nu doar în ţările comuniste.

centenarul Wurmbrand a fost pentru mine o… oră de trezire.

Dumnezeu schimbă Proconsul

ştiam câte ceva despre asta de mai de mult, dar am citit aici nişte lucruri concrete. frumos, spun şi eu ca şi alţii. frumos că o formaţie cu aşa impact dă un altfel de exemplu.

început

lumina Ta, nu sunt, nu văd

cuvântul Tău, nu sunt, n-aud

doar Tu

.

m-ai făcut, sunt orb, lumina Ta

m-ai făcut, sunt surd, cuvântul Tău

şi eu în Tine

.

încep să văd, lumina Ta, încep să fiu

încep s-aud, cuvântul Tău, încep să fiu

pentru Tine

offline gmail

s-a-ntâmplat pe 27 ianuarie şi eu am descoperit abia azi (de fapt ieri) :D – în culisele laboratoarelor gmail s-a creat o altă mică minunăţie: începând cu data amintită, utilizatorii gmail îşi pot descărca toate emailurile local şi le pot accesa offline atunci când internetul joacă feste sau lipseşte cu desăvârşire (vorba lui Caţavencu) vizitând obişnuita adresă gmail.com (sau mail.google.com). o dată activată opţiunea “offline gmail”, sincronizarea începe cu cele mai recente emailuri, deci dacă conexiunea la internet s-a întrerupt (sau utilizatorul a închis browserul) înaintea finalizării sincronizării, va avea acces la ultimele n emailuri (în funcţie de stadiul la care ajunsese sincronizarea).

ce să zic, am întâmpinat “offline gmail” cu un salut pe măsură şi mi-am şi descărcat corespondenţa electronică din contul principal de gmail :D

puteţi citi mai multe în legătură cu “offline gmail” în anunţul oficial despre lansarea acestuia.

confesare în tempo de recviem (recviem cu versuri de confesare)

stau lângă o parte din bunica, partea care se vede şi care s-a văzut, din ce în ce mai mult, din ‘35 încoace. cealaltă acum e departe probabil. are faţa senină şi pare că încă mai este întreagă aici lângă mine. am sperat până în ultima clipă că se va vindeca dar nu s-a-ntâmplat…

Iată semnele care-i vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci, vor vorbi în limbi noi, vor lua în mână şerpi, dacă vor bea ceva de moarte nu-i va vătăma, îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşi. (Biblia, Evanghelia după Marcu, capitolul 16, versetele 17 şi 18 )

la urma urmei ar putea să se-ntâmple chiar şi acum, ca urmare a aceleiaşi credinţe

Iisus a ridicat ochii în sus şi a zis: “Tată, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat. Ştiam că totdeauna Mă asculţi dar vorbesc astfel pentru mulţimea care stă împrejur, ca să creadă că Tu M-ai trimis.” După ce a zis aceste vorbe, a strigat cu glas tare: “Lazăre, vino afară!” Şi mortul a ieşit cu mâinile şi picioarele legate cu fâşii de pânză, şi cu faţa înfăşurată cu un ştergar. Isus le-a zis: “Dezlegaţi-l, şi lăsaţi-l să meargă.”

dar nu sunt eu ăla cu o astfel de credinţă… nu acum şi poate niciodată.

dar aşa e bine. ea e sus, a scăpat de viaţa de-aici şi de-acum o aşteaptă viaţa veşnică.  dacă s-ar fi vindecat ar fi încheiat viaţa pe pământ un pic mai târziu, un pic mai bine. şi-aşa ar fi fost bine, dar ştie El de ce a fost acum.

abia aştept mamaie să te văd din nou pe picioare…

festina lente 4

heh… încă un motiv pentru care nu trebuie să mă grăbesc. vorbind despre graba la masă, înghiţirea alimentelor nemestecate corespunzător lungeşte timpul de digerare şi respectiv intervalul de timp pentru care mucoasa stomacului este expusă sucului gastric. nu, în cantităţi decente şi pentru timpi decenţi sucul gastric nu e nociv, numai că în ultimul timp ambele variabile, se pare, cresc foarte uşor la aproape oricine, ceea ce duce la gastrită şi alte alea. am început să mă cam feresc, you know, şi… nu mă mai grăbesc la masă :D

anunţ

am o rugăciune la toţi colegii mei de breaslă (care veniţi mâine la mecanică):
aduceţi şi voi mâine toate materialele pe care le aveţi de la geologie ca să “întregim” un set. if u all agree, o să fac mai multe copii cu un preţ minim şi vi le aduc luni (împreună cu originalele). so if you think this is a good idea, just bring ‘em tomorrow.

şi by the way, mecanica o avem de la 2, nu de la 3.

cheers! :D

despre mass-uri şi cauza lor

<pamflet>

am găsit undeva un comunicat legat de un virus care, după câte se pare, este cel ce produce mania mesajelor mass în utilizatorii yahoo messenger. în respectivul comunicat se menţiona că virusul acţionează în principal asupra memoriei gazdei, modificând cuvinte şi diverse combinaţii de caractere speciale cum ar fi smiley-urile folosite în mesageria instantă, după cum urmează:

înlocuieşte uneori “i” cu “y” şi “s” cu “z” (aceste inversii sunt cele mai frecvente dar sunt întâlnite şi altele)

dublează litere, cel mai frecvent  ”o”,   şi “s”

schimbă literele mici în litere mari şi/sau invers

adaugă paranteze în exces (la smiley-uri)

în comunicat se mai preciza că, în cazul în care gazda nu are obiceiul mass-urilor, virusul scrie în variabila “send_mass_messages” din memoria acestuia valoarea “1″. deasemenea, dacă gazda obişnuieşte să trimită mass-uri însă o face doar cu anumite condiţii, de exemplu doar când are strict nevoie sau doar după ce se asigură că mesajul mass este corect din punct de vedere ortografic, virusul modifică şi variabila  ”conditioned_mass_messages”, anulând-o.

comunicatul specifica şi faptul că virusul se răspândeşte prin simpla citire a mesajelor mass create de utilizatori deja infecaţi fiind deci recomandată ocolirea acestora pe cât posibil. un antidot care să funcţioneze în 100% din cazuri nu s-a descoperit până în prezent, însă s-a putut observa că virusul afectează cu precădere utilizatorii care nu petrec un timp semnificativ citind altceva în afară de mesaje mass sau replici ale utilizatorilor infectaţi.

dacă vrei să ajuţi la izolarea/anihilarea acestui virus, dă aceste informaţii mai departe, păstrând atât tag-ul care deschide şi închide articolul, cât şi menţiunea:

“(c) teo constantinescu – theosdoron.wordpress.com/2009/01/06/2/

folosit cu permisiune”

haideţi să luptăm cu toţii pentru o lume mai bună!

</pamflet>

cool flash stuff

check this two out :D

http://abowman.com/google-modules/

http://www.notdoppler.com/pointer.php

#1

Without GOD, our week would be: Sinday, Mournday, Tearsday, Wasteday, Thirstday, Fightday & Shatterday.

nişte realitate

economică

de aici poţi lua “Modern Money Mechanics” (eu aş citi-o ca să-nţeleg filmul ;)) .

politică

http://www.timesonline.co.uk/tol/news/world/middle_east/article5284173.ece

x=y, y=0 => x=0

nimic nu e gratis. cel puţin nu pe pământ. deci nu mai căutaţi hosting gratuit că am căutat eu şi nu e niciunde (nu e niciunde gratuit şi decent în acelaşi timp).

aşa că o să scot bani din buzunar(u’ statului) şi o să cumpăr hosting. şi un domeniu eventual. ba’ chiar două. unu’ pentru ea şi unu’ pentru mine.

şi legenda pentru silogism:

x – produsul

y – preţul

;))

comparaţie

aşteptam azi autobuzul, la marginea unui bulevard destul de circulat. n-aş fi spus că sunt stresat. mă aşezasem pe bancă şi mi-am acoperit câteva momente urechile…

…nu mă aşteptam să ‘aud’ o linişte aşa de mare. mi-am presat mai abitir căciula pe urechi şi liniştea a crescut proporţional. după ce-am sorbit puţin din ea, mi-am lăsat urechile libere.

cât stres…

trăieşte şi el!

până la urmă nimic nu contează dacă viaţa se rezumă doar la o experienţă pământească. din perspectiva unei vieţi veşnice toate par însă diferite. de exemplu câteva zeci de ani par zile, şi bucuria de o clipă se estompează până la nimic.

nu, nu sunt lucruri noi pentru unii. nici pentru mine. era doar o reflecţie menită să-mi reîmprospăteze în minte realităţi pe care le uit sau le ignor uneori atât de voit. pentru că brusc, mi-am dat seama că m-am oprit să savurez “poveşti nemuritoare” când cerneala de pe ultimele ziare descrie un cumplit război ce se dă între două fronturi. mi-a picat în mână unul şi aflu cu stupoare că printre victime este un fost coleg. tocmai el! ştiam despre nişte mai vechi răni, dar acum era la un pas de moarte. ochii mi se plimbă nerăbdători spre sfârşitul articolului care chiar atunci se scrie. este resuscitat şi i se ia pulsul. trăieşte! trăieşte şi el! tensiunea o are cam mare dar medicii spun că e în afara oricărui pericol. of, cât aş vrea să fie adevărat.

cu alte cuvinte, tocmai am aflat că mai am un frate! l-am salutat cu multă bucurie în inimă. mai ‘nainte mi-era doar amic. acum mi-e frate. trăieşte şi el! dar rănile sunt acolo, îl dor. are nevoie de mult ajutor. Doamne ajută-mă să fiu o parte din ajutor! vreau şi pot dacă şi Tu vrei. amin!

om şi fiară (uneori) corp comun

era vitezei a trecut, în sensul în care ne concentrăm acum pe IT şi alte probleme mai arzătoare. era efectelor vitezei asupra noastră însă este în plin apogeu. nu ştim încă să ne stăpânim zecile, pe alocuri chiar sutele de cai…

un filmuleţ poate doar ceva mai sentimental decât altele, pentru unii, dar atât de plin de crunt adevăr pentru alţii.

.

în altă ordine de idei, versetul următor (Biblia, Naum 2:4) ar putea părea o mică profeţie dacă e scos din context:

Carele înaintează cu furie pe străzi, se lovesc unele de altele în pieţe; par ca nişte făclii şi aleargă ca fulgerele.

PS (22.12.08): ce oribilă trebuie să fie neputinţa de a vedea durerea celuilalt din cauza durerii tale… mi-aş dori ca întotdeauna, oricât de mare ar fi durerea trăită de mine, să pot încă să dau atenţie celuilalt…

CompassionArt (sau ce legătură este între artă şi sărăcie)

ştiţi probabil deja despre faptul că delirious? şi-au propus ca undeva la sfârşitul lui 2009 să “ia o pauză de la a cânta/înregistra ca formaţie” – aşa s-au exprimat în anunţul oficial postat pe saitul lor. tot acolo ne spun ei şi motivul:

Ceea ce a declanşat decizia noastră a fost o rugăminte venită din partea lui Martin de a-l lăsa să plece din formaţie pentru a se concentra asupra unor proiecte noi, inclusiv asupra CompassionArt, şi pentru a petrece mai mult timp acasă cu Anna şi copiii lui. Am onorat bineînţeles această rugăminte şi am hotărât împreună că acum este timpul să încheiem acest capitol al vieţilor noastre.

Martin Smith povesteşte cum în ultimii ani a avut ocazia să vadă personal ce înseamnă sărăcia călătorind în unele din cele mai mizere părţi ale lumii. impactul puternic pe care această experienţă a produs-o asupra lui este ceea ce l-a determinat să-şi promită că nu va rămâne nepăsător. descriind viziunea CompassionArt, Martin scrie:

Ce altceva mai bun puteam să fac decât să le spun despre asta prietenilor mei şi să le cer să facem ceva împreună? Să fim nişte oameni care pot să facă o schimbare, nu unii care să cânte doar despre ea.

cum muzica era cea ce ştiau să facă cel mai bine, au transformat-o într-o unealtă prin care puteau să-i ajute pe cei săraci. aşa s-a născut CompassionArt, care în prezent reuneşte 13 compozitori şi interpreţi creştini binecunoscuţi: Michael W Smith, Darlene Zschech, Chris Tomlin, Matt and Beth Redman, Tim Hughes, Paul Baloche, Israel Houghton, Graham Kendrick, Steven Curtis-Chapman, Andy Park, Stu Garrard şi Martin Smith. aceştia au înregistrat împreună la începutul anului un album complet nou, toate fondurile obţinute din vânzări şi drepturi de autor finanţând acum diverse proiecte caritabile. acesta e mecanismul CompassionArt. o legătură între artă şi sărăcie.

.

aflând despre toate acestea, înţeleg acum mai bine decizia lui Martin Smith de a se “rupe”, chiar cu preţul destrămării ei complete, de ceea ce încă mai este delirious?.  tocmai asta mă pune pe gânduri, hotărârea lui de a renunţa la ceea ce atâţia alţii îmbrăţişează cu lăcomie – confortul adus de un renume în lumea muzicală şi a artei în general.

se vede că Dumnezeu încă mai lucrează în oameni…

.

până una alta, nu rataţi concertul delirious? de pe 20 decembrie din Bucureşti, Sala Polivalentă. pentru alte detalii daţi o tură prin connectworship.ro.

.

EDIT (10.02.09):

în timp ce toată chestia cu compassionart e de apreciat, ţin să menţionez (tocmai acum pentru că uitasem complet de articolul ăsta) că mult aşteptatul concert delirious m-a cam dezamăgit. Dumnezeu să-i binecuvinteze însă şi să facă voia Lui prin ei. amin!

festina lente III (sau de ce cred că viaţa trebuie trăită andante)

n-am nevoie să mă grăbesc niciodată. dar niciodată. trebuie să aleg să fac ce trebuie, în orice moment.

ca un joc puzzle uriaş e viaţa asta a noastră, a mea, joc pe care trebuie să-l termin la timp. piesele îmi sunt date una câte una şi ce altceva mai bun am de făcut decât să le caut locul atunci când le primesc? am Modelul în faţă…

şi totuşi uneori pare că-i aşa departe…

da, e-adevărat – mai degrabă eu sunt departe.

“soarta” mi-o pot schimba, presupun, pot să las baltă piesele, pot să nu termin ce am de făcut în viaţa asta, dar ce avantaj am? din contră, pierd ceva preţios în viaţa de dincolo…

[de fapt nu e viaţă dincolo. viaţa a-nceput aici, de când am pus prima piesă... am pus-o împreună.]

îmi vin piesele una câte una. şi uneori stau şi mă uit în jur. stau şi mă uit şi timpul trece. piesa n-o pun la locul ei, nu ştiu unde. mă uit în jur…

Modelul e-n faţă dar nu mă uit la El…

mă uit în jur…

aici apare ea. brusc. sperând să pot recupera ce-am pierdut, încep să mă grăbesc…

o fi fugit El vreodată? poate că da, dar nu cred că s-a grăbit. îmi închipui că Iisus a mers întotdeauna… andante.

aş juca şi eu jocul ăsta, fără grabă… aş lua piesa… m-aş uita la El… aş pune-o în locul pe care tocmai l-am descoperit… m-aş bucura de noua perspectivă… aş lua piesa… m-aş uita la El… aş pune-o în locul pe care tocmai l-am descoperit… m-aş bucura de noua perspectivă, mai ceva ca precedenta…

şi totul andante…

aentropic

pe trotuar, undeva la margine… sub o maşină… la oglinda unei alte maşini… sus, la cel mai apropiat stâlp de iluminat… într-un copac… din nou pe asfalt… o buclă largă şi… ah, am ajuns la capăt. mda… una nefolosită. lângă ea, alte câteva dezafectate (cel puţin temporar).

*epilog*

ne-am legat până-n dinţi cu reţele de net care mai de care mai rapide, însă un fenomen interesant are loc în ultimul timp, cel puţin pe mihai bravu şi ştefan cel mare  (+ intersecţiile aferente; probabil mai sunt şi altele, dar numai despre acestea pot depune mărturie): “pânza de fibră” sau “minunatele aventuri ale internetului în bucureşti”. draga şi ieftina (ba’ deseori gratuita) opţiune de a spânzura ţevile informatice la 3-4 metri ‘nălţime îşi arată colţii acum, când stâlpii de beton sunt înlocuiţi. s-ar zice că diverşii provideri efectiv s-au speriat şi le-au lăsat baltă. au început săptămâna asta să vină unu’ câte unu’ şi să-şi panseze rănitele (acum au stat). ţeava s-a mai răsfirat însă (surpriză!) stă totuşi grămadă peste intersecţia iancului (şi alte câteva surori).

eh, trăim în românia, bucureşti, şi… ce legătură are? (avea fibră da’ s-a-ntrerupt)

O->. creier. +-O

mi-a făcut filmuleţul ceva ordine în cutiile minţii mele. poate o să facă şi în ale voastre (fie că aveţi cutii sau nu). unele dintre cele expuse probabil le cunoşteaţi însă nenea ăsta le leagă pe toate aşa, cu un umor contagios (atenţie!).

vizionare plăcută!

Diana şi audiţia “inteligentă”

câteodată vin de-afară cu căştile atârnând de gât iar Diana, cum o iau în braţe, se ia de ele (la propriu ;)). îi pun o cască la ureche dar nu trece mult şi văd doar firul acesteia şerpuind spre colţul guriţei ei.

astăzi a demonstrat că a progresat. i-am pus casca la ureche şi preţ de câteva momente a ascultat cu mare atenţie, nelăsându-se distrată de nimic. se întoarce apoi brusc, însă nu ca să “guste” muzica ci ca să pună şi cealaltă ureche pe cască…

iniţial am crezut că nu ştie ce face, însă după câteva momente repetă mişcarea :) nu mi-a venit să cred cât de atentă asculta muzica!

Diana dragă, mă ierţi că te-am subestimat! :***

perlă

la un moment dat Naomi, nepoţica mea în vârstă de aproape 4 ani, începe să-şi studieze dosul palmelor remarcând probabil în premieră venele de care erau acoperite. după câteva momente de contemplare ridică privirea spre tatăl ei şi-i spune:

“Uite tati, am oase verzi!”

viaţă=f(t, …)

tare-aş vrea uneori să sar peste perioade din viaţa asta a mea, perioade naşpa. să văd cum e dincolo, la capăt, după ce vor fi trecut toate…

mai bine?

mai rău?

de n-ar fi legea asta a vieţii, că trebuie trăită clipă după clipă, fără să sari nici un moment, nu mai călcam în atâtea gropi. cred totuşi că aş fi ajuns să-mi sar toată viaţa…

aş fi putut să văd efectele a ceea ce-am făcut.

va fi fost bine?

sau rău?

eh… era doar un gând. ştiu că n-am cum.

viaţa e o funcţie continuă. şi e foarte bine. dacă sar peste o groapă, am evitat un discomfort, dar… n-am îndreptat nimic. cred că de-aia s-a dat legea asta.

deci nu pot decât s-o ocolesc, s-o astup sau… să cad în ea. să sar nu pot…

dar e mai bine.

e mai bine-aşa.

*.sfânt

“*” cu sensul de “wildcard”. în română… nu ştiu cum îi zice (poate îmi ziceţi voi ;))

cred despre sfinţi că sunt mai mulţi decât credem. mulţi despre care ştim că ar fi nu sunt, şi invers. e un simplu adevăr. cine a inventat “canonizarea” sfinţilor? nişte oameni care au crezut că cunosc foarte bine gusturile lui Dumnezeu şi chiar mai bine candidaţii pentru titlu.

o comparaţie (mai mult sau mai puţin relevantă): cum ar fi să vină cineva la mine şi să încerce să mă convingă că nu-ştiu-care e prietenul meu, când de fapt eu nu-l cunosc? ar fi comic sau trist (dacă respectivul ar face asta fără să fie vorba de vreo glumă). cred că m-aş şi supăra dacă ar stărui prea mult în încercarea asta de a mă convinge de ceva ce nu e adevărat. păi cam aşa e şi cu canonizarea asta nu?

vorbeam cu un coleg azi şi m-a întrebat la un moment dat:

ce a facut Stefan cel Mare ( “degraba varsatoriu de sange nevinovat”, dupa cronicile lui D. Cantemir) ca sa ajunga SFANT?

ei bine nu ştiu. nu ştiu nici cât de veridică e cronica asta a lui nea’ Miru. am auzit însă că a zidit biserici, lucru pe care eu însumi mi-l doresc (serios!). dar habar nu am ce credea Dumnezeu despre el.

umila mea opinie: comisia asta care canonizează, dacă ar fi perfecţionistă, ar cerceta îndeaproape fiecare om de pe pământul creştin şi abia atunci ar purcede la numărarea sfinţilor, considerând că există criterii riguroase după care se face distincţia între sfinţi şi nesfinţi şi metode la fel de riguroase de a cerceta viaţa oamenilor.

cam greu. şi cam imposibil, de fapt, să cercetezi un om acolo unde numai Dumnezeu o poate face. poţi tu să ştii dacă eu agreez sau nu o persoană? şi dacă crezi că o agreez, de unde ştii cât de autentice sunt simţămintele mele faţă de ea?

tocmai d-aia n-am vrut să intru în comisia asta. e foarte complicat. mai bine Îl las pe El să hotărască.

am făcut comparaţia asta mai sus cu prietenia faţă de o persoană sau agreatul unei persoane, şi aş vrea să menţionez ceva. e cam forţată. Dumnezeu agreează, iubeşte chiar, toţi oamenii, însă ne dă de înţeles, în Biblie, că nu toţi sunt sfinţi, ci numai aceia care au trecut prin procesul numit “naştere din nou” sau “naştere din duh”. mai jos sunt nişte citate din Biblie care puse cap la cap, zic eu, arată ceea ce am spus.

• 3. Drept răspuns, Iisus i-a zis: “Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” 4. Nicodim I-a zis: “Cum se poate naşte un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască?” 5. Iisus i-a răspuns: “Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Impărăţia lui Dumnezeu. 6. Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh. 7. Nu te mira că ţi-am zis: “Trebuie să vă naşteţi din nou. 8. Vântul suflă încotro vrea, şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.” (Ioan 3)
• Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este sfant: şi aşa sunteţi voi. (1Cor.3:17)
• Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? (1Cor.6:19)
• Căci este scris: “Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt“. (1Pet.1:16)
• Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor, pe care Dumnezeu Şi l-a cîştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. (1Pet.2:9)
• Cine este nedrept, să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat, să se intineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt, să se sfinţească şi mai departe! (Apoc.22:11)

vezi? şi tu poţi să fii sfânt, fără canonizare şi chiar fără beatificare (am luat şi eu termenul de la draga de Wiki, habar nu aveam ce înseamnă ;)).

lăsând gluma la o parte, afirmaţia de mai sus e foarte adevărată. cel puţin aşa spune Biblia ;)

fii sfânt!

…o idee

aş spune de fapt…

“un pic de lecţie despre sacrificiu şi alte aspecte ale dragostei (adevărate)…”

Abigail

am uitat să spun. s-a născut ieri. în apă.

click pentru foto

void post(){;}

nu m-am simţit în stare…

nu trebuie să pun preţ pe sentimente, dar şi ele comunică ceva, şi-atunci?

păi ce m-a făcut să nu mă simt în stare?

1.

2.

…

n.

să le pun în ordine şi să vedem ce iese. cred că ies eu. adică o parte.

(*>*)

vreau să fiu doar ca El.

festina lente II

sunt sigur că de-atâtea ori în timp ce mergeaţi pe stradă v-aţi lovit de câte cineva care pur şi simplu alerga grăbit nu-ştiu-unde. nu toţi aleargă, unii doar merg foarte repede. aproape că-i imită pe acei sportivi care susţin probele de mers forţat. cred că există ceva în subconştientul nostru care nu ne lasă să mergem aşa mai andante nici atunci când nu ne grăbim. cel puţin în al meu există, pentru că… pur şi simplu m-am găsit de multe ori grăbindu-mă atunci când nu aveam nici cel mai mic motiv să o fac. şi o să râdeţi, dar cea mai mare viteză o prind când părăsesc galeriile metrorex după o tură cu metroul (e o realitate a cărei cauză însă nu cred că este supradyn ;)). mă opresc forţat doar în faţa semaforului care în 90% din cazuri roşeşte când mă vede, sau nu încetinesc decât la intrarea în holul blocului.

eh… până acum am mărturisit ceva care mă caracteriza până nu demult. am început să fiu mai calm pe stradă, în special de când am rumegat mai bine chestiile-alea cu slow-food. vorbesc de articolul de dedesubt. şi mergând eu mai încet, am început să-i observ mai bine pe foştii mei concurenţi… se grăbesc, nu glumă! câţi dintre ei au un motiv întemeiat? şi dintre cei care au un motiv, câţi sunt în întârziere din motive obiective? întreb ca şi cum aş putea să aflu răspunsul. dacă îl aflu, fac o scădere şi văd câţi dintre cei din jurul meu suferă de sindromul “allegro”. cred că dintre toţi, cei mai serios afectaţi sunt cei care îşi produc singuri întârzieri. pleacă târziu sau promit că ajung în diverse locuri în timpi nerealişti.

am început să nu mă grăbesc atunci când nu mă grăbesc, dar

vreau să nu mă grăbesc şi atunci când mă grăbesc…

“melc, când mă-nveţi şi pe mine…

un’ te grăbeşti?”

festina lente . . . . .

Rândurile următoare le-am preluat de la http://corneliuchiriluta.wordpress.com/ şi le postez aici pentru un singur motiv: “digerarea” lor mi-a fost de folos! Sper că şi voi veţi spune la fel…

- * -

Povestea unui emigrant român în Suedia

În curând se împlinesc 18 ani de când am început să lucrez la Volvo, o întreprindere suedeză. A lucra cu ei este ceva foarte interesant. Orice proiect, aici, ia 2 ani pentru a se concretiza, oricât de ingenioasă sau simplă ar fi ideea. Este o regulă.

Procesele de globalizare cauzează în noi (brazilieni, argentinieni, columbieni, peruani, venezuelieni, mexicani, australieni, asiatici, etc…) o anxietate generalizată în căutarea de rezultate imediate. În consecinţă, stilul nostru rapid nu se încadrează deloc cu termenii de scadenţă întârziaţi ai suedezilor. Suedezii dezbat, şi iar dezbat, organizează “n” şedinţe, efectuează evaluări, etc…, ŞI LUCREAZĂ … după o schemă mult mai încetinită. Ceea ce este uimitor, este că acest stil dă rezultate mereu, în timpul lor (al suedezilor), astfel că punând împreună maturitatea necesităţii cu tehnologia potrivită, nu prea înregistrează pierderi.

Pe scurt:
1) Suedia este de mărimea unui singur stat din Mexic;
2) Nu are decat 2 milioane de locuitori;
3) Cel mai mare oraş, Stockolm, abia dacă are 500 mii de locuitori, echivalentul unei localităţi mici din Mexic;
4) Mari întreprinderi cu capital suedez: Volvo, Scania, Ericsson, Electrolux, ABB, Nokia, Nobel Biocare, etc.

Nimic rău în asta, nu-i aşa? Pentru a avea o idee de importanţa lor, ajunge să menţionez că Volvo face motoarele propulsoare ale navetelor de la NASA. Poate se înşeală suedezii, dar ei sunt cei care-mi dau mie salariul. Trebuie să menţionez că nu cunosc un alt popor care să aibă o cultură colectivă ca a suedezilor.

Vă voi povesti o scurtă istorie doar ca să vă faceţi o idee: prima dată când m-am dus în Suedia în 1990, unul dintre colegii mei suedezi mă aducea la servici în fiecare dimineaţă cu maşina lui. Era în septembrie, era frig şi fulguia. Ajungeam foarte repede la întreprindere şi el parca maşina, tot timpul, foarte departe de intrare. În fiecare dimineaţă vin în jur de 2000 de angajaţi cu maşina la servici.

În prima zi nu am făcut nici un comentariu, nici în a doua sau în a treia, dar în una din zilele ce au urmat, cu un pic mai multă incredere, l-am intrebat pe colegul meu:
- Aveţi locuri de parcare fixe aici? Am văzut că parcarea este complet goală când ajungem şi totuşi tu parchezi exact la coadă.
Iar el mi-a răspuns pur şi simplu:
- Nu, dar cum noi ajungem foarte devreme, avem tot timpul să mergem până la intrare, dar cei care ajung mai târziu au mai multă nevoie să găsească locuri mai aproape de intrare, nu crezi?
Imaginaţi-vă ce faţă am făcut. Şi acest lucru a fost suficient ca să-mi schimb în profunzime mentalitatea.

Mai nou, în Europa există un curent denumit “Slow Food”. Asociaţia internaţională a alimentaţiei cu răbdare (Slow Food International Association), al cărei simbol este melcul, îşi are centrul în Italia. Ceea ce predică această mişcare “slow food” este că oamenii trebuie să mănânce şi să bea lent, pentru a savura mâncarea, pentru a se bucura de procesul de preparare a mâncării, împreună cu familia, cu prietenii, fără grabă şi de calitate. Ideea este de a se contrapune spiritului Fast Food şi a tot ceea ce reprezintă el, ca stil de viaţă. Surpriza este că această mişcare de Slow Food serveşte ca bază pentru o mişcare mult mai amplă, numită Slow Europe, după cum descrie revista Business Week în ultimele sale ediţii europene. Totul a pornit de la punerea în discuţie a grabei şi nebuniei generate de globalizare, de dorinţa de a avea în cantitate mare (nivelul vieţii), opus calităţii – de viaţă, sau umane.

Conform revistei Business Week, muncitorii francezi, chiar dacă lucrează mai puţin (35 de ore pe săptămână), sunt mai productivi decât colegii lor, americani sau britanici. Şi germanii, care în multe întreprinderi au implantat săptămâna de 28,8 ore de muncă, au văzut productivitatea crescând cu un lăudabil 20%. Această atitiudine, numită “slow attitude”, atrage atenţia până şi americanilor, discipolii lucrului rapid şi imediat. Pe de altă parte, această atitudine fără grabă nu înseamnă să se facă mai puţin, nici să se obţină calitate şi productivitate mai mici, ci mai multa perfecţiune, atenţie la detalii şi mai puţin stres. Acest lucru înseamnă o întoarcere la valorile familiei, ale prietenilor, ale timpului liber, ale bunei comodităţi, ale vieţii în micile comunităţi. O întoarcere la AICI, prezent şi concret, opus lui MONDIAL, indefinit şi anonim, înseamnă a relua valorile esenţiale ale fiinţei umane, a micilor plăceri ale cotidianului, ale vieţii simple şi ale convieţuirii, ale religiei şi credinţei.

ÎNSEAMNĂ UN MEDIU DE LUCRU MAI PUŢIN COERCITIV (constrângător), MAI VESEL, MAI RIDICAT ŞI TOTUŞI MAI PRODUCTIV, MEDIU ÎN CARE TOŢI OAMENII FAC CU PLĂCERE CEEA CE ŞTIU EI MAI BINE SĂ FACĂ.

E recomandabil să ne gândim mai în amănunt la toate acestea. E posibil ca vechile proverbe: “Cu răbdarea trece marea” şi “Graba strică treaba”, să merite din nou atenţia noastră în aceste timpuri de nebunie. Nu ar fi bine ca întreprinderile din comunitatea, oraşul, statul sau ţara noastră să înceapă a dezvolta programe serioase de calitate fără grabă, chiar pentru a mări productivitatea şi calitatea produselor şi serviciilor, fără a pierde calitatea umană?

În filmul “Parfum de femeie” există o scenă de neuitat în care orbul (interpretat de Al Pacino) invită o fată la dans şi ea îi răspunde:
- Nu pot, logodnicul meu va sosi în curând.
La care orbul îi răspunde:
- Ştii, viaţa se trăieşte într-o clipă, şi o ia la un tango.
Cel mai bun moment al acestui film este această scenă de 2 sau 3 minute.

Mulţi trăiesc alergând după timp, şi îl ajung doar când mor, fie de un infarct, fie de un accident pe autostradă pentru că goneau prea tare pentru a ajunge la timp. Alţii sunt prea nerăbdători să trăiască în viitor, încât uită să trăiască în prezent, care este unicul timp care există cu adevărat.

Pe această planetă, toţi avem acelaşi timp, nici mai mult, nici mai puţin de 24 de ore pe zi. Diferenţa stă în utilizarea acestor ore de către fiecare dintre noi. Trebuie să învăţăm să profităm de fiecare moment, pentru că, după cum zice John Lennon: “Viaţa este ceea ce se întâmplă în timp ce planificăm viitorul”. Vă felicit pentru că aţi reuşit să citiţi acest mesaj până la sfârşit. Mulţi l-ar fi citit doar până la jumătate, ca să nu piardă timpul. Atât de valoros în această lume globalizată.

“Cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun…”

-*-

Chiar aşa…

RM

republica moldova. regiune militară. a, nu, retardat mental. sau rezistenţă magnetică?

nici una din cele de mai sus. e coloana vertebrală a inginerilor constructori – rezistenţa materialelor:

dacă rezistă, rezistă, dacă nu, se rupe…

şi cum spuneam, e ăz simpăl ăz dat (transcrierea fonetică nu-mi aparţine). nu ştiu, prin urmare, de ce unii scuipă-n sân când aud de ea. cred că-i un soi de superstiţie… merită cercetat… da, da, am să cercetez!

ce faci cu ele?

cu cine? cu comorile. n-ai comori? i-aţi :))

m-am hotărât acum ceva timp să mi le pun bine, undeva unde să n-ajungă toţi la ele. asta pentru că El mi-a spus să nu-mi le strâng aici pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina, sau le sapă hoţii, ci să le strâng în cer unde sunt în siguranţă.

şi aşa am făcut.

cum am ajuns la cer? ei, n-am ajuns încă, s-a dus El. a zis că îmi pregăteşte şi un loc acolo.

suflete, ia-o tu înainte,

pâş, pâş…”

mă plictisesc…

…deşi ştiu că nu trebuie.

sunt mai rotund acum, de două ori mai bătrân decât acum un deceniu şi totuşi mă simt la fel – verde, nervos şi slab. măcar am trecut prin încă o victorie – în poala mea Diana a adormit de vreo 5 minute. aş vrea să câştig şi eu bătălii din-astea mai mari. am impresia că o să se-ntâmple în curând, dar tot aştept şi nu ştiu pe cine. poate pe mine…

victorie la mine…

victorie la tine…

victorie la toţi, bunici şi nepoţi…

Ioan 3:16

Am cules următoarea istorioară din “căsuţa de poştă electronică” şi am afişat-o aici numai pentru a o împărtăşi cu voi într-un mod… neagresiv (sau… “nemasiv”). Nu ştiu dacă personajele chiar au existat vreodată, însă mesajul transmis este cu siguranţă adevărat!

*

*      *

Într-un oraş, într-o noapte geroasă, tocmai se stârnise un viscol. Un băieţel vindea ziare la colţul străzii iar oamenii treceau când şi când. Băieţelului îi era atât de frig încât nici nu mai încerca să vândă ziare. S-a dus la un poliţist şi l-a întrebat:

- Domnule, ştiţi cumva din greşeală un loc călduros unde ar putea dormi un băiat sărac în noaptea asta? Vedeţi dumneavoastră, eu dorm ghemuit într-un colţ, mai jos, pe alee, şi e îngrozitor de frig acolo în noaptea asta. Mi-ar prinde bine un loc călduţ unde să stau…

- Du-te pe strada asta la vale şi vei ajunge la o casă albă mare. Când ajungi acolo baţi la uşă şi spui doar “Ioan 3 cu 16″. Te vor lăsa să intri.

Şi aşa a şi făcut. A coborât strada, a găsit casa şi urcat treptele. După ce a bătut la uşă şi a aşteptat câteva clipe i-a deschis o doamnă. Băiatul s-a uitat la ea şi a zis:

- Ioan 3 cu 16!

- Intră, băiete! şi luându-l înăuntru, îi arătă un leagăn în faţa unui şemineu. Băiatul se aşeză şi privind focul ce juca în culori calde deasupra lemnelor, se gândea: “Ioan 3 cu 16? Nu înţeleg ce înseamnă dar cu siguranţă încălzeşte un băiat îngheţat!”

Şi uşor uşor, căldura îi pătrunse trupul înfrigurat…

Puţin mai târziu femeia s-a întors şi l-a întrebat:

- Ţi-e foame?

- … Ăăă… da, un pic… Ştiţi, de fapt… eu nu am mâncat de câteva zile şi… şi ceva mâncare mi-ar prinde grozav de bine!

Femeia îl luă în bucătărie şi îl aşeză la o masă plină cu bucate unde a mâncat, şi a mâncat, şi iar a mâncat, până ce n-a mai putut. Săturat pe de-a-ntregul, se gândi: “Ioan 3 cu 16? Nu înţeleg ce înseamnă, dar cu siguranţă satură un băiat înfometat!”

Apoi i-a arătat o baie unde se afla o imensă cadă plină şi aburindă. Se spălă bucurându-se de apa caldă şi se gândi: “Ioan 3 cu 16? Nu înţeleg ce înseamnă, dar cu siguranţă curăţă un băiat murdar!”

Băiatul nu mai făcuse niciodată o baie adevărată. Singura baie pe care o făcuse de fapt vreodată fusese cu ocazia incidentului cu hidrantul…

Femeia l-a luat apoi şi l-a dus într-un dormitor, l-a înfăşurat cu un cearşaf, l-a pus în pat, l-a învelit cu o pătură până la gât, i-a spus „Noapte bună!” şi a stins lumina. În timp ce privea fulgii mari de zăpadă care viscolul îi zbura afară în toate direcţiile, s-a gândit: “Ioan 3 cu 16? Nu înţeleg ce înseamnă dar cu siguranţă odihneşte un băiat frânt de oboseală!”

Dimineaţa, femeia a venit sus şi l-a luat din nou în bucătărie, la masa care era din nou plină de bucate. După ce a mâncat, ea l-a luat din nou şi l-a aşezat în acel leagăn din faţa şemineului şi a luat o Biblie. S-a aşezat în faţa lui şi privindu-l femeia l-a întrebat:
- Înţelegi tu ce înseamnă “Ioan 3 cu 16″?
- Nu, doamnă, nu înţeleg. Am auzit prima oară cuvintele acestea aseară, când poliţistul mi-a spus să le folosesc.

Ea a deschis Biblia la Evanghelia după Ioan, la capitolul 3, şi i-a citit versetul 16. I-a vorbit apoi despre Iisus. Chiar acolo, în faţa acelui şemineu, băiatul şi-a încredinţat viaţa lui în mîinile lui Iisus. Stând acolo, s-a gândit: “Ioan 3 cu 16? Nu înţeleg ce înseamnă dar cu siguranţă a salvat un băiat pierdut!”

*

*      *

Ştii, sincer vorbind, nici eu nu înţeleg cum de a fost Dumnezeu atât de binevoitor să-L trimită pe Iisus, singurul Său Fiu, să moară pentru mine… Şi… nu înţeleg nici cum de El, Omul Iisus, a fost de acord să asculte de Tatăl şi să facă un asemenea lucru. Nu înţeleg nici agonia prin care au trecut Tatăl şi îngerii din ceruri în timp ce-L priveau pe Iisus suferind şi murind…

Nu înţeleg imensitatea dragostei Sale pentru mine, cel din cauza căruia Iisus a trebuit să fie răstignit pe o cruce pe care a rămas până a strigat „S-a sfârşit!”…
Nu înţeleg toate acestea… Şi totuşi, El, Iisus, a înviat, şi aceasta face ca cele de mai sus să aibă valoare! Viaţa ta, de fapt, are valoare!

“Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţă veşnică!” – Ioan 3:16

Dacă mesajul acesta a rezonat cu sufletul tău şi vrei şi tu să fii sigur că vei avea o viaţă veşnică, ci nu o moarte veşnică (cale de mijloc nu există!) roagă-te Tatălui şi spune-I că înţelegi că Iisus, deşi nu a păcătuit cu nimic, a plătit pentru păcatul tău. Cere-ţi iertare pentru păcatul tău! Spune-I, deasemenea, că îţi doreşti ca de acum să trăieşti o viaţă aşa cum Îi face Lui plăcere. Cere-I să te ajute să faci voia Sa care este „bună, plăcută şi desăvârşită” (Epistola lui Pavel către Romani, cap. 12, v. 2)…

Fii sigur că dacă te-ai rugat sincer, ai fost ascultat. Poţi să Îl numeşti în siguranţă „Tată”, iar pe Iisus – „frate”. Şi… pregăteşte-te pentru o veşnicie alături de Dumnezeu, îngeri şi oameni care au trecut prin ce ai trecut şi tu. Iar în continuare, de ce nu ai spune şi altora ceea ce tocmai ai trăit? Iisus a spus ucenicilor: “Pe orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl va mărturisi şi Fiul omului înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Cine însă se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, va fi lepădat şi el înaintea îngerilor lui Dumnezeu.” – Matei cap. 10 v. 32,33

Personal, Îl iubesc pe Dumnezeu. El este sursa existenţei mele. El mă ţine în viaţă în fiecare zi. “Pot totul în Cristos care mă întăreşte!” – Filipeni 4:13

… din epistola lui Pavel

NB: Articolul de mai jos este o parafrazare personală a unor fragmente din capitolele 7 şi 8 din epistola lui Pavel către Romani. Este felul în care eu înţeleg acest pasaj atunci când îl citesc. Lectură plăcută şi Dumnezeu să vă cerceteze prin ea!

“… când trăiam conform felului meu pământesc de a fi, pofta de a păcătui, aţâţată de Lege, lucra în mine, în trupul meu, şi mă făcea să comit lucruri demne de moarte [Romani 6:23 – "Fiindcă plata păcatului este moartea..."]. Acum însă am fost izbăvit de Lege şi sunt mort faţă de ea. Întrucât Legea mă ţinea rob, pot acum să slujesc lui Dumnezeu într-un duh nou, şi nu după vechea slovă.

Voi spune deci că Legea e ceva păcătos? Nicidecum! Ci mai degrabă păcatul l-am cunoscut prin Lege. N-aş fi cunoscut pofta, de exemplu, dacă Legea nu mi-ar fi spus: “Să nu pofteşti!”. Păcatul a avut astfel prilejul să facă să se nască în mine, prin poruncă, tot felul de pofte; fără Lege păcatul e mort!

Aşadar cândva, fiindcă nu cunoşteam Legea, trăiam. Când a venit însă porunca, păcatul a înviat – acela a fost momentul morţii mele… Deci porunca, ea, care trebuia să-mi dea viaţa, mi-a pricinuit moartea! Pentru că păcatul s-a folosit de acest prilej şi m-a amăgit prin poruncă, prin care m-a şi lovit cu moartea.

Legea este deci negreşit sfântă, porunca este sfântă, dreaptă şi bună. Atunci, mi-a dat moartea vreun lucru bun? Nicidecum! Dar păcatul, tocmai ca să se evidenţieze ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca păcatul să se arate şi mai păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaşi poruncă.

Ştiu, într-adevăr, că Legea e duhovnicească, eu însă sunt pământesc, rob vândut păcatului. Căci nu ştiu ce fac: nu fac ceea ce vreau, ci fac mai degrabă ceea ce urăsc.

Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin asta că Legea e bună. Pentru că nu mai sunt eu cel ce face lucrul pe care nu vreau să-l fac, ci păcatul care locuieşte în mine. Ştiu că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci tocmai răul pe care nu vreau să-l fac îl fac! Şi, din nou, dacă fac ceea ce nu vreau să fac, nu sunt eu cel ce face lucrul acela, ci păcatul care locuieşte în mine.

Găsesc dar în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este parcă lipit de mine. Mie, omul dinăuntrul meu, îmi place Legea lui Dumnezeu. Însă tot în mine, în trupul meu, văd o altă lege care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în trupul meu.

O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?!?…

Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos, Domnul nostru, [datorită căruia am primit o viaţă veşnică în care nu voi mai şti de acest trup! - "Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Iisus Hristos. El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-şi supune toate lucrurile." - Filipeni 3:20,21. În 1 Corinteni 15:42-44 mai găsim: "trupul este semănat în putrezire şi învie în neputrezire; este semănat în ocară şi învie în slavă; este semănat în neputinţă şi învie în putere; este semănat trup firesc şi învie trup duhovnicesc."]

În concluzie, cu mintea eu slujesc legii lui Dumnezeu dar cu firea pământească, slujesc legii păcatului…

Însă acum nu sunt în nici un fel condamnat întrucât sunt în Hristos Iisus! Legea vieţii pe care am primit-o de la Duhul Sfânt m-a eliberat de legea păcatului şi deci şi de moarte!”

Slavă Ţie Tată pentru dragostea Ta imensă în care am “încăput” şi eu!