om şi fiară (uneori) corp comun

era vitezei a trecut, în sensul în care ne concentrăm acum pe IT şi alte probleme mai arzătoare. era efectelor vitezei asupra noastră însă este în plin apogeu. nu ştim încă să ne stăpânim zecile, pe alocuri chiar sutele de cai…

un filmuleţ poate doar ceva mai sentimental decât altele, pentru unii, dar atât de plin de crunt adevăr pentru alţii.

.

în altă ordine de idei, versetul următor (Biblia, Naum 2:4) ar putea părea o mică profeţie dacă e scos din context:

Carele înaintează cu furie pe străzi, se lovesc unele de altele în pieţe; par ca nişte făclii şi aleargă ca fulgerele.

PS (22.12.08): ce oribilă trebuie să fie neputinţa de a vedea durerea celuilalt din cauza durerii tale… mi-aş dori ca întotdeauna, oricât de mare ar fi durerea trăită de mine, să pot încă să dau atenţie celuilalt…

CompassionArt (sau ce legătură este între artă şi sărăcie)

ştiţi probabil deja despre faptul că delirious? şi-au propus ca undeva la sfârşitul lui 2009 să “ia o pauză de la a cânta/înregistra ca formaţie” – aşa s-au exprimat în anunţul oficial postat pe saitul lor. tot acolo ne spun ei şi motivul:

Ceea ce a declanşat decizia noastră a fost o rugăminte venită din partea lui Martin de a-l lăsa să plece din formaţie pentru a se concentra asupra unor proiecte noi, inclusiv asupra CompassionArt, şi pentru a petrece mai mult timp acasă cu Anna şi copiii lui. Am onorat bineînţeles această rugăminte şi am hotărât împreună că acum este timpul să încheiem acest capitol al vieţilor noastre.

Martin Smith povesteşte cum în ultimii ani a avut ocazia să vadă personal ce înseamnă sărăcia călătorind în unele din cele mai mizere părţi ale lumii. impactul puternic pe care această experienţă a produs-o asupra lui este ceea ce l-a determinat să-şi promită că nu va rămâne nepăsător. descriind viziunea CompassionArt, Martin scrie:

Ce altceva mai bun puteam să fac decât să le spun despre asta prietenilor mei şi să le cer să facem ceva împreună? Să fim nişte oameni care pot să facă o schimbare, nu unii care să cânte doar despre ea.

cum muzica era cea ce ştiau să facă cel mai bine, au transformat-o într-o unealtă prin care puteau să-i ajute pe cei săraci. aşa s-a născut CompassionArt, care în prezent reuneşte 13 compozitori şi interpreţi creştini binecunoscuţi: Michael W Smith, Darlene Zschech, Chris Tomlin, Matt and Beth Redman, Tim Hughes, Paul Baloche, Israel Houghton, Graham Kendrick, Steven Curtis-Chapman, Andy Park, Stu Garrard şi Martin Smith. aceştia au înregistrat împreună la începutul anului un album complet nou, toate fondurile obţinute din vânzări şi drepturi de autor finanţând acum diverse proiecte caritabile. acesta e mecanismul CompassionArt. o legătură între artă şi sărăcie.

.

aflând despre toate acestea, înţeleg acum mai bine decizia lui Martin Smith de a se “rupe”, chiar cu preţul destrămării ei complete, de ceea ce încă mai este delirious?.  tocmai asta mă pune pe gânduri, hotărârea lui de a renunţa la ceea ce atâţia alţii îmbrăţişează cu lăcomie – confortul adus de un renume în lumea muzicală şi a artei în general.

se vede că Dumnezeu încă mai lucrează în oameni…

.

până una alta, nu rataţi concertul delirious? de pe 20 decembrie din Bucureşti, Sala Polivalentă. pentru alte detalii daţi o tură prin connectworship.ro.

.

EDIT (10.02.09):

în timp ce toată chestia cu compassionart e de apreciat, ţin să menţionez (tocmai acum pentru că uitasem complet de articolul ăsta) că mult aşteptatul concert delirious m-a cam dezamăgit. Dumnezeu să-i binecuvinteze însă şi să facă voia Lui prin ei. amin!

festina lente III (sau de ce cred că viaţa trebuie trăită andante)

n-am nevoie să mă grăbesc niciodată. dar niciodată. trebuie să aleg să fac ce trebuie, în orice moment.

ca un joc puzzle uriaş e viaţa asta a noastră, a mea, joc pe care trebuie să-l termin la timp. piesele îmi sunt date una câte una şi ce altceva mai bun am de făcut decât să le caut locul atunci când le primesc? am Modelul în faţă…

şi totuşi uneori pare că-i aşa departe…

da, e-adevărat – mai degrabă eu sunt departe.

“soarta” mi-o pot schimba, presupun, pot să las baltă piesele, pot să nu termin ce am de făcut în viaţa asta, dar ce avantaj am? din contră, pierd ceva preţios în viaţa de dincolo…

[de fapt nu e viaţă dincolo. viaţa a-nceput aici, de când am pus prima piesă... am pus-o împreună.]

îmi vin piesele una câte una. şi uneori stau şi mă uit în jur. stau şi mă uit şi timpul trece. piesa n-o pun la locul ei, nu ştiu unde. mă uit în jur…

Modelul e-n faţă dar nu mă uit la El…

mă uit în jur…

aici apare ea. brusc. sperând să pot recupera ce-am pierdut, încep să mă grăbesc…

o fi fugit El vreodată? poate că da, dar nu cred că s-a grăbit. îmi închipui că Iisus a mers întotdeauna… andante.

aş juca şi eu jocul ăsta, fără grabă… aş lua piesa… m-aş uita la El… aş pune-o în locul pe care tocmai l-am descoperit… m-aş bucura de noua perspectivă… aş lua piesa… m-aş uita la El… aş pune-o în locul pe care tocmai l-am descoperit… m-aş bucura de noua perspectivă, mai ceva ca precedenta…

şi totul andante…

aentropic

pe trotuar, undeva la margine… sub o maşină… la oglinda unei alte maşini… sus, la cel mai apropiat stâlp de iluminat… într-un copac… din nou pe asfalt… o buclă largă şi… ah, am ajuns la capăt. mda… una nefolosită. lângă ea, alte câteva dezafectate (cel puţin temporar).

*epilog*

ne-am legat până-n dinţi cu reţele de net care mai de care mai rapide, însă un fenomen interesant are loc în ultimul timp, cel puţin pe mihai bravu şi ştefan cel mare  (+ intersecţiile aferente; probabil mai sunt şi altele, dar numai despre acestea pot depune mărturie): “pânza de fibră” sau “minunatele aventuri ale internetului în bucureşti”. draga şi ieftina (ba’ deseori gratuita) opţiune de a spânzura ţevile informatice la 3-4 metri ‘nălţime îşi arată colţii acum, când stâlpii de beton sunt înlocuiţi. s-ar zice că diverşii provideri efectiv s-au speriat şi le-au lăsat baltă. au început săptămâna asta să vină unu’ câte unu’ şi să-şi panseze rănitele (acum au stat). ţeava s-a mai răsfirat însă (surpriză!) stă totuşi grămadă peste intersecţia iancului (şi alte câteva surori).

eh, trăim în românia, bucureşti, şi… ce legătură are? (avea fibră da’ s-a-ntrerupt)

O->. creier. +-O

mi-a făcut filmuleţul ceva ordine în cutiile minţii mele. poate o să facă şi în ale voastre (fie că aveţi cutii sau nu). unele dintre cele expuse probabil le cunoşteaţi însă nenea ăsta le leagă pe toate aşa, cu un umor contagios (atenţie!).

vizionare plăcută!

Diana şi audiţia “inteligentă”

câteodată vin de-afară cu căştile atârnând de gât iar Diana, cum o iau în braţe, se ia de ele (la propriu ;)). îi pun o cască la ureche dar nu trece mult şi văd doar firul acesteia şerpuind spre colţul guriţei ei.

astăzi a demonstrat că a progresat. i-am pus casca la ureche şi preţ de câteva momente a ascultat cu mare atenţie, nelăsându-se distrată de nimic. se întoarce apoi brusc, însă nu ca să “guste” muzica ci ca să pună şi cealaltă ureche pe cască…

iniţial am crezut că nu ştie ce face, însă după câteva momente repetă mişcarea :) nu mi-a venit să cred cât de atentă asculta muzica!

Diana dragă, mă ierţi că te-am subestimat! :***

perlă

la un moment dat Naomi, nepoţica mea în vârstă de aproape 4 ani, începe să-şi studieze dosul palmelor remarcând probabil în premieră venele de care erau acoperite. după câteva momente de contemplare ridică privirea spre tatăl ei şi-i spune:

“Uite tati, am oase verzi!”

viaţă=f(t, …)

tare-aş vrea uneori să sar peste perioade din viaţa asta a mea, perioade naşpa. să văd cum e dincolo, la capăt, după ce vor fi trecut toate…

mai bine?

mai rău?

de n-ar fi legea asta a vieţii, că trebuie trăită clipă după clipă, fără să sari nici un moment, nu mai călcam în atâtea gropi. cred totuşi că aş fi ajuns să-mi sar toată viaţa…

aş fi putut să văd efectele a ceea ce-am făcut.

va fi fost bine?

sau rău?

eh… era doar un gând. ştiu că n-am cum.

viaţa e o funcţie continuă. şi e foarte bine. dacă sar peste o groapă, am evitat un discomfort, dar… n-am îndreptat nimic. cred că de-aia s-a dat legea asta.

deci nu pot decât s-o ocolesc, s-o astup sau… să cad în ea. să sar nu pot…

dar e mai bine.

e mai bine-aşa.